C.F.R.

RussianArea · Administrator Data inscrierii: 07/Oct/2009 Mesaje: 114

Doi amici, Niţă şi Ghiţă, şed la o masă în berărie şi vorbesc încet despre cine ştie ce. Uşa stabilimentului se deschide cu zgomot, şi intră foarte vesel un muşteriu nou, un om mai mult tânăr ca bătrân. Ulterior toate aparenţele, soseşte dintr-un alt stabiliment similar, unde trebuie să fi stăruit mult. Noul-sosit se uită la mesele ocupate, pare c-ar căuta o cunoştinţă, şi-şi opreşte în sfârşit privirile asupra celor doi amici. Cu pas mai mult hotărât decât sigur, vine drept la masa lor.

Muşteriul cel nou îngălează silabele, pe unele prea slabe neglijându-le chiar de tot.

Muşteriul: Salutare, neică.

Niţă şi Ghiţă: Salutare.

M.: Îmi daţi voie?

N.: ...Poftim.

M.: Nu vă deranjez, ca'va s'zică.

G.: ...Nu.

M.: Vorbeaţi ceva secret?

G.: ...Aş!

(Tăcere.)

M.: Frate... o fi târziu?... că pe-al meu l-am dat să-l dreagă...

N.: Unu excluzând un sfert.

M.: Umbli regulat?

N.: După gară.

M.: ...Miţa acu trebuie să fie... Cât ai zis că e?

G.: Unu scutit de un sfert.

M.: ...între Ghergani şi Conţeşti... Am lăsat-o să plece cu şeful... (Bate tare-n masă.) Bine, frate, eu nu beau nimic, ca'va s'zică?... Dă-mi o halbă...

(Niţă şi Ghiţă se uită unul la altul, întrebându-se reciproc din ochi cine este amicul.)

Amicul (ciocneşte halba cu paharele amicilor şi bea): Pardon... un moment. (Pleacă.)

G.: Cine e amicul? Îl cunoşti?

N.: Nu.

G.: E cam trecut...

N.: Ce cam! e bine de tot.

Amicul (se-ntoarce la loc): Frate, e târziu? Câte să fie?

N.: Unu şi zece.

A.: Acuma sunt în gară la Titu: mănâncă gogoşi la madam Mari ca'va s'zică.

G.: Cine, nene?

A.: Miţa, nu ţi-am spus?... Băiete, o halbă.

N.: Frate, cine e Miţa asta? fă-mă să-nţeleg.

A.: Cum? nu ştii?

N.: Nu.

A.: Nevastă-mea, frate.

G.: Bine, nene, nu ţi-e frică s-o laşi singură noaptea pe drum?

A.: Păi nu ţi-am spus că nu e singură?... e cu şeful...

N.: Bine-bine, înţelegem noi, dar... în sfârşit, tocmai d-aia... parcă ... de... o iubită singură...

A.: N-ai grije! Cupeu separat... Intri, închizi lumina, tragi perdeluţele şi te-ncui pe dinăuntru: cupeu de servici, ca'va s'zică sepa'at! (Face cu ochiul.) Poţi să dormi până dincolo de Filiaşi... Trenul 163... ăl mai bun pentru noi ăsta e: trenul 163... (Cei doi amici râd.) Câte sunt acuma?

N.: Unu şi jumătate trecute.

A.: A plecat din Titu... A trecut şi de Mătăsaru. Miţa acu trebuie să-i tragă la soamne...

G.: Da' şeful?

A.: Şi şeful... Pardon... un moment. (Pleacă.)

N.: E dulce.

G.: Mascul de zahăr.

N.: Stai, să vedem ce fel de persoană e Miţa.

A. (se-ntoarce la loc): Singură, n-aş lăsa-o eu! ştii! femeie tânără, nu face să umble singură... Sunt măgari cari n-au maneră şi...

G.: ... Dacă o fi şi curăţică.

A. (pufneşte de râs): Curăţică!... Miţa, curăţică!... Ce vorbeşti, dom'le? Îmi pare rău... Frumoasă, dom'le! îngheaţă puţul... Stăi, să vezi... (Se caută în buzunar, scoate portofelul şi din portofel o poză, pe care o trece amicilor. Amicii privesc lung poza cu nişte ochi plini de admiraţie.) Ei? aşa e?

N.: Straşnică, domnule!

G.: Minune!

A. (mândru): Aş! poza e moft! s-o vezi în natură, dom'le... e ceva, ca' va s' zică... Mă rog, destul! s-o vezi în natură!

N.: E naltă?

A. (cu siguranţă): Potrivită.

G.: Blondă?

A.: Aur, nu altceva. Uite păr! Crezi că-l face cu fierul? Aş! natur... S-o vezi dimineaţa, cum drăcuieşte, că nu şi-l poate descurca... E fapt mare!

N.: De câţi ani e?

A.: Cam de câţi zici d-ta, după poză?

N.: De vreo douăzeci şi cinci.

A.: Vezi?... şi mai zici că-n imagine te flatează... N-a-mplinit nici douăşunu.

G.: Fie, nene, să vă trăiască! aţi ştiut ce-aţi ales... şi o iubeşti?

A.: Ei, bravos!... Cum să n-o iubeşti!... E lucru mare, domnule, îndată ce îţi spui. Apoi în gară la noi, e comedie! Toţi pasajerii, când trece trenul ziua, toată lumea, uite aşa întoarce capul şi se uită la ea, la fereastră - că stăm sus în gară.

N.: Da'... şeful unde şade?

A.: Tot sus.

G.: Şeful e familist?

A.: Aş! Nu vrea să se-nsoare; zice că nu ţine la femei. Ce mai râde Miţa de el, e lucru mare! Mereu îl tachinează, şi să vezi ce e frumos, că el se supără! Odată, nu ştiu cum l-a tachinat, că s-a certatără straşnic - n-a vorbitără... o zi-ntreagă...

N.: Şi pe urmă?